Poșaga Brunch | Lunch

Evenimentul ţine două zile (un weekend) cu sosire vineri după-amiază / seara şi plecare duminică / la liberă alegere când. Cazarea se realizează exclusiv la CORT (pe care vizitatorii trebuie sa îl aibă cu ei) într-o livadă de meri și pruni. Participanții vor avea acces la toaletă și bucătărie comune.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, posibil cât mai devreme, se pleacă cu maşinile până în cel mai îndepărtat punct al Comunităţii în care se poate ajunge astfel. De acolo, indiferent încotro vor apuca, oaspeţii vor face o drumeţie (evident la pas, minimum 2 ore) ce are ca scop atingerea unui punct de înaltă altitudine (în jur de 1400 m) din care să poată savura un prânz de neuitat! Dupa ce acesta s-a terminat, iar păturile au fost puse la umbră împreună cu coşurile de merinde acum goale, urmează o siestă binemeritată! Pentru cei care totuşi nu au stare, recomandăm o scurtă plimbare prin pădurice şi (dacă, de exemplu, prânzul are loc în rezervaţia naturală Scăriţa Belioara) o incursiune până la una din peşterile incluse în Rezervaţie.

Apoi, să nu uităm că într-una din cele două seri (cel mai probabil în cea de sâmbătă) se va organiza şi un foc de tabără—în jurul căruia vă încurajăm să vă etalaţi talentul artistic (de exemplu, cântat la chitară sau din voce).

Ca un factor inedit, pentru cei care au curajul să vină până în Comunitate (şi să se şi întoarcă) doar pe bicicletă…avem cadouri—surpriză! Anul trecut, unul din prietenii Comunităţii (Marius Cobârzan) a făcut 70 KM pe bicicletă din Cluj până în Poşaga- şi evident că tot atâţea ca să se întoarcă. Deci… orice e posibil cu puţină voinţă & putere!